I miss strangers I couldn’t bring myself to talk to

Imagineaza-ti ca lumea este un cub.

Cat de mare e?

E in plan sau in 3d sau in orice alt fel?

Are culoare si daca da, care?

Unde te situezi tu in raport cu acest cub? [inauntru, departe, deasupra]

Acum spune-mi cum ti-ai trait viata daca lumea ar fi un cub.

Poate ai contempla admirativ tot ce te inconjoara dinauntrul cubului tau transparent care se invarte prin spatiu.

Poate cari un imens cub, de lemn ud pe spate.

Poate ai fi deasupra cubului format din bucatele mici de sticla colorata, ca un disco-ball patrat pentru ca viata e un ring de dans.

Poate lumea ar fi un parc plutitor prin oceanele universului si tu ai fuma iarba, gol, cu femeia ta dormind langa, intins pe spate si zambind

Poate lumea este un punct, mic, negru si practic inobservabil undeva in strafundurile unei prapastii intunecate.

Poate lumea e marele cub al orgiilor, marea cursa spre orgasmul absolut, conceptul ca fiecare particica a  corpului tau poate fi fututa.

Poate impingi cubul la deal.

Lumea poate fi un teatru, o scena, o batalie, o cursa, o curva.

Iar in mijlocul tuturor acestor posibilitati, incapabila sa inteleg ideea de infinit absolut si posibilitati nesfarsite, imi vine sa intreb ‘is this it?’

Astia sunt cei mai frumosi ani dar nu se va intampla nimic mai maret?

Da, lumea e frumoasa si plina de miracole dar totusi, asta e tot?

Asemena lui Idiot, am fost aseara in Lipscani si parca ma uitam la ceea ce se intampla in jur de undeva din departare. Fara ochelari dar distorsionat. I-am spus Irinei ca ma simt epuizata. De toata socializarea asta. De care n am parte.

Ea a ras. Parca am ras si eu.