Unde te situezi tu in raport cu acest cub? [inauntru, departe, deasupra]
Acum spune-mi cum ti-ai trait viata daca lumea ar fi un cub.
Poate ai contempla admirativ tot ce te inconjoara dinauntrul cubului tau transparent care se invarte prin spatiu.
Poate cari un imens cub, de lemn ud pe spate.
Poate ai fi deasupra cubului format din bucatele mici de sticla colorata, ca un disco-ball patrat pentru ca viata e un ring de dans.
Poate lumea ar fi un parc plutitor prin oceanele universului si tu ai fuma iarba, gol, cu femeia ta dormind langa, intins pe spate si zambind
Poate lumea este un punct, mic, negru si practic inobservabil undeva in strafundurile unei prapastii intunecate.
Poate lumea e marele cub al orgiilor, marea cursa spre orgasmul absolut, conceptul ca fiecare particica a corpului tau poate fi fututa.
Poate impingi cubul la deal.
Lumea poate fi un teatru, o scena, o batalie, o cursa, o curva.
Iar in mijlocul tuturor acestor posibilitati, incapabila sa inteleg ideea de infinit absolut si posibilitati nesfarsite, imi vine sa intreb ‘is this it?’
Astia sunt cei mai frumosi ani dar nu se va intampla nimic mai maret?
Da, lumea e frumoasa si plina de miracole dar totusi, asta e tot?
Asemena lui Idiot, am fost aseara in Lipscani si parca ma uitam la ceea ce se intampla in jur de undeva din departare. Fara ochelari dar distorsionat. I-am spus Irinei ca ma simt epuizata. De toata socializarea asta. De care n am parte.
Si eu credeam ca mi-am pierdut muza. Ha, cat sa discreditez persoanele din viata mea!
Azi, pentru a nu stiu cata oara, m-a inspirat cineva despre care am mai scris candva, un vechi prieten.
Azi mi-a povestit in cateva randuri despre o noua pasiune de-a sa, o inamorare aproape adolescentina, admirativa, sfioasa. Cauza nebanuitoare a afectiunii sale este o tanara artista care frecventeaza des acelasi local ca si el. O fata cu care nu a schimbat mai mult de doua politeturi dar de care isi lasa mintea si imaginatia invadate fara teama.
Bunul meu prieten e poet si azi, iarasi, m-a uimit. El e vinovat pentru ca am zambit la ideea ca, poate, oamenii inca se intalnesc, sufletele inca se intalnesc. E de vina pentru sentimentul ca inca exista persoane ce trezesc in alte persoane dorinte frumoase, care incanta spiritul, care amintesc a potential.
Am primit si eu carti de la alti barbati in afara de tata iar asta n-a contat cu nimic pentru evolutia relatiei- sau lipsa ei. Dar continua sa ma bucure oamenii care cumpara carti, citesc carti, ofera carti, scriu cuvinte pe prima foaie libera a cartilor, subliniaza pasaje preferate in carti.
Asta e menirea mea in viata: sa daruiesc macar o carte.
So, Del, here’s to the blank page, again! Cheers!
“As a young child I wanted to be a writer because writers were rich and famous. They lounged around Singapore and Rangoon smoking opium in a yellow pongee silk suit. They sniffed cocaine in Mayfair and they penetrated forbidden swamps with a faithful native boy and lived in the native quarter of Tangier smoking hashish and languidly caressing a pet gazelle.” — William S. Burroughs
E ziua ta iar eu plang. Partea proasta e ca nu plang nici de fericire si nici macar pentru tine. Partea si mai proasta e ca nici nu vreau sa plang. Vreau sa iti vorbesc, ma rog, scriu cu inima deschisa, din inima si numai tie pentru ca, acolo, tu esti amazing. Acolo ai incredere in oameni, mai precis in barbati chiar daca, more often than not, they let you down. Realizezi ca nu ii poti categorisi pe toti la fel. Some are special, some have to be, ‘cause some women are special too, like you. [now repeat after me: special, not retarded].
Acolo, in inima mea, te entuziasmezi la cea mai vaga impresie de nou si necunoscut. Singura rutina pe care ti-o ingadui este orarul dialogurilor cu Universul.
In inima mea nu te temi de esec oricat de repede ti-as fi raspuns eu ca da, cred ca cineva isi poate rata viata. Stii ca singura metoda prin care poti evita asta este chiar traind-o!
There is nothing we like to see so much as the gleam of pleasure in a person’s eye when he feels that we have sympathized with him, understood him. At these moments something fine and spiritual passes between two friends. These are the moments worth living. [Don Marquis]
Acolo ai impresia ca eu sunt optimista which is mighty positive of you, my dear.
In inima mea au loc si raman toate conversatiile noastre, toate concluziile inutile, teoriile fara sfarsit, detaliile picante.
Nu pentru ca e ziua ta, sau nu numai, iti scriu aici. Te iubesc si asta nu are nevoie de motiv. Dar iata totusi cateva:
Pentru ca stupidelia devine incet incet femeia care va iubi si va fi iubita, fara teama si regrete. Pentru ca oricand iti va fi frica, daca vreodata ceva o sa te doara sau copleseasca, poate atunci cand cineva te va rani, atunci si mereu, eu voi fi aici. Pentru ca ma visezi si asta ma face sa ma simt ca I belong.
N-am cuvintele la mine azi si pentru asta te rog sa ma ierti. Noroc ca oricum au spus-o altii mai bine decat voi putea eu vreodata.
We are not the same persons this year as last; nor are those we love. It is a happy chance if we, changing, continue to love a changed person. [William Somerset Maugham]
“Sans toi, les émotions d’aujourd hui ne seraient que la peau morte des émotions d’autrefois”
Stii de ce e iarna asa frig? Pentru ca iarna este o curva egoista ale carei zile sunt foarte foarte scurte. Sunt ale ei si nu vrea sa le dea ‘la nimenea’ de aceea spera sa te inghete, sa te paralizeze, sa te impiedice sa-i furi zilele. Eu o inteleg dar va rog sa nu ma intelegeti voi gresit pe mine. Iarna putea sa fie pur si simplu egoista si atunci era ok, cei care au decenta mentala sa nu se considere speciali pana la stadiul in care sunt selfless si caring, ar fi inteles-o si ei. Pentru ca suntem toti egoisti si self-centered. Daca nu am fi n-am mai lua nimic personal, mai ales atunci cand nu e cazul, n-am mai emite judecati de valoare pentru ca am stii ca nu avem nimic in plus fata de restul lumii prin intermediul caruia sa ne auto praclamam judecatori si sa ne insusim atributele ce vin odata cu acest titlu. Daca n-am fi egoisti am inceta sa existam ca fiinte individuale si drept dovada, atunci cand incetam sa fim egoisti o facem in detrimentul sanatatii si sigurantei noastre. Ego-ul e ca o tenie, un parazit pe care l-ai ingerat si care acum consuma toate resursele organismului tau in locul acestuia, pentru a supravietui si cand a terminat incepe sa consume din tine pentru ca e vesnic nesatul. Ego-ului trebuie sa i se dea material de prelucrat pentru ca altfel incepe sa te lucreze pe tine iar el daca nu lucreaza, moare.
Dar iarna e si curva pe deasupra pentru ca ii place sa te futa. La cap. Iar asta nu poate intelege nimeni pentru ca tie iti place sa futi la randul tau, nu sa fi futut. Eventual in cur. Pentru unii, cum fute iarna si cum se simti ei fututi de ea, sunt unul si acelasi lucru [//la cap: in cur\\ sau ‘Baby, were your parents retarded ‘cause you sure are special?’].
Dar pe langa toate acestea, iarna mai e si isteata. Stie ce vrea si cum sa te aduca in stadiul in care doreste sa fii. Te copleseste cu nostalgii si promisiuni, abate asupra ta amintirile unor foste ierni, unor intamplari a caror memorie a fost imbunatatita de patina timpului, iti hraneste imaginatia cu posibilitatea unui peisaj frumos, a unor sarbatori inspirate din filmele consumerite americane cu iz familist, iti induce speranta unor cadouri poate mult ravnite, ale unor schimbari bine venite, iluzia unui nou inceput. Toate acestea numai pentru a te lasa, imediat dupa revelion sau, usor ironica, fix inainte, lefter, impovarat cu intamplari multe si recente, ocupat cu toata munca pe care o amani poate anterior inceperii vacantei, inmarmurit de frig, eventual pieton plictisit.
So basically I’m not a winter person. Vreau sa ma bucur de zilele mele, nu sa ma lupt pentru ele, cel putin nu cu frigul. Iar pe mine ma bucura vremea care trece de 25 de grade Celsius, branza, baietii usor nerasi, vodka, ideea unui nou tatuaj, Alin Papi, becurile, sa ii trimit poze cu Bob-i Irinei, pasta de dinti, miercurea la Control dar daca nu se poate, any other day will do. Ma bucura conversatiile tampito-profunde cu Stixy pe mess, Kinder Delice, cand ma suna mama si imi povesteste ceva fara sa ma intrebe ce fac – and I’m not being ironical. It’s nice when she’s not checking up on me but just wants to talk. Ma bucura ca incep sa ma simt de parca as sta cu frati-miu in casa, ma bucur when I can share music with somebody as eager and enthusiastic about it as I am. Ma bucur(a) de corpul meu si ma bucur cand alte corpuri il bucura pe al meu. Daca ciudat este tot ce nu cunoastem atunci ma bucura baietii necunoscuti, cu prea putine exceptii. Ma bucura posturile si semnele de atentie si iubire spontana fata de propria-mi persoana ale Deliei, perspectivele de vacanta, ca nu mai visez la niciun trecut, nu ma mai raportez la el, nu il mai simt viu si deci real. Ma bucur cand cineva este interesant fara sa vrea sa para asa si cand cineva e interesat si o arata. Ma bucur atunci cand ajung avion acasa si reusesc sa ma demachiez inainte de a adormi, inelul meu tip ‘Non La’, when my shoes get complimented.
But just because I’m happy that doesn’t mean everything is ok. All is not well, not how it should be, it’s never enough or it’s always too much. Pentru inceput ar putea sa nu mai fie iarna, at least it would make it all warmer. Frigul iti degera simturile si membrele si sentimentele pana amortesc si isi pierd senzatiile, transformandu-le in parti componente permanent atasate dar brusc inutile ale propriului trup. Iarna are frumusetea rece a unei printese de gheata, a unei statui, a unui lucru perfect dar mort. Iarna e alba si deci poate fi asociata cu puritatea pe de o parte sau cu sterilitatea, inertul pe de alta.
Winter is on my head, but eternal spring is in my heart. Hugo
I wanna stretch my legs and put on my sunglasses. I want to be able to open the windows when I wake up if I feel like it. I want to put ice in my drink like I’ve never had a sore throat in my life. I want to smoke a cigarette in the car without either freezing my ass off or suffocating to death.
Si totusi vreau sa lupt pentru zilele mele dar cu puterea pe care mi-o da caldura soarelui, cu speranta si seninatatea pe care le simt atunci cand am ochii orbiti de lumina lui. Vreau sa cutreier strazile asa cum ma impinge muzica sa o fac. Vreau ca oamenii frumosi sa nu mai fie nevoiti sa se infofoleasca cu 3 straturi de haine.
In the depths of winter I finally learned there was in me an invincible summer. Camus
Mai devreme sau mai tarziu aproape toti ajungem sa fim, intr-un fel sau altul, atarnache. Pentru a inlatura orice confuzie, pentru mine conceptul de atarnache nu implica neaparat ideea de profitor ci se refera la oamenii care depind, in anumite circumstante, de cineva sau ceva.
Adesea imaginea mentala care se creaza atunci cand se aduce in discutie acest tip, chiar si temporar, de persoana include un om nevoias si nedorit, de regula in cautarea unui drum cu masina ori incluziunea in programul unui grup.
In cuvintele fetelor de la TLC ‘a scrub is a guy that can gen no love from me’.
Si totusi parca putine lucruri sunt atat de unidimensionale. Atarnache sunt si cei care asteapta informatiile, rapoartele, feedbackul altor persoane pentru a-si putea termina treaba. Cei care asteapta confirmari pentru a-si intocmi un program sau un plan. Cei care au nevoie de actiunile altora pentru a putea actiona la randul lor, poate chiar in vederea realizarii unui plan.
Cei care atarna de un fir de ata, dupa cum sustine expresia. Cu alte cuvinte acele persoane pe care le-au ajuns din urma consecintele faptelor lor, pentru care nu mai exista decat o speranta.
Cei care atarna la marginea scaunului lor – ei sunt cei care vor sa riste dar ezita in asteptarea unui ultim impuls declansator, diferiti fata de cei care atarna la marginea prapastiei adica oamenii care isi asuma riscuri extrem de mari si nesabuite.
Apoi mai exista cei care atarna de cuvinte, ipostaza in care m-am tot regasit de-a lungul vremii. Pentru ca unii oameni nu stiu sa se exprime fara subintelesuri pe care vrei sa le descoperi si sa le intelegi, cu riscul de a fi un atarnache. Pentru ca speri in bunatatea, chiar si ulterioara, a acelor cuvinte. Pentru ca iti pasa – nu te poti abtine sa analizezi fiecare cuvant in incercarea de a descifra un sentiment.
The ones of you that have seen the movie Franklyn might remember that the pseudonym given to the city of London in the mind of schizophrenic David is Meanwhile city. But I’ll get back to you on that one.
This post is for those of you who think can have only one of two types of sexual relationships: either a long, also known as steady relationship where both partners are supposedly exclusively dating each other or the apparently endless rows of meaningless sexual encounters most of which turn out to be one time affairs.
What the majority of you, yes you who nodded accordingly just moments ago, don’t know is that often enough you catch, entangle yourselves in some other type of fling without even knowing or ever realizing.
A pseudo relationship with what can be called as ‘the meantime guy/girl’ hence the connection with my first paragraph.
A meantime person is somebody with whom you occasionally but often enough spend time with. Common activities are somewhere in the categories of ‘fucking’, ‘talking’ or ‘complaining’, ‘passing the time, waiting for something better’, ‘waiting secretively for somebody in particular to wise up about me’ etc etc.
Truth is this meantime person is pretty cool, doesn’t bore you too much, he/she’s a pretty awesome lay, he/she gets along with your friends, he/she doesn’t embarrass you in any way, he/she knows how to have fun. He/ She’s not dumb, he/she gets your jokes and shares most of your tastes in all sorts of areas. He/She doesn’t stress you out by calling, texting and facebooking all the time and he/she seems pretty laid-back about the whole arrangement you guys got going.
You actually think you couldn’t have planned an affair between 2 casual lovers better. You might even be lucky enough to be under the impression that you can talk to him/her about other boys/girls – boys/girls you’ve been with or cared about, you recently saw and fancied, you’re currently dating.
You’re actually living life sort of mechanically, just as you think ‘the one’ is going to automatically pop or pop back into your life. And found a not so bad manner to get by till that moment arrives.
This by you’re getting is somebody who somehow never says no, but takes no very easily when one of her/his rare proposals are refused. Somebody whom you don’t take out in the wine and dine type of way, who has no use being spoiled and won over. Someone who’s not easy but is always there, no explanations, no hope for future prospects. Someone for whom you don’t bother to dress up, look nice, clean the house and so on. You feel no need to impress them and like the fact that you never need to get out of your complete comfort zone.
The meantime person doesn’t attract you in that ‘I wanna fuck you right here’ kind of way but neither in that smile-in-the-corner-of-your-mouth-cuz-he/she-touched-your-side-fake-unintentionally kind of way.
Sure the meantime person has the moves, the brains, the looks though he/she might not be your type exactly but no matter how available or willing they might seem or exactly because of these things, you, love, never will be.
The meantime person is a convenient fool, you’re a moron and I’m neither so I guess it all comes down to the same choice it’s almost always been about: change your plans/wishes/attitude or change the target.
Love is blind so you don’t see me
Disclaimer: I did not invent the concept of meantime people nor do i own the rights of the photos
Cu cat inaintez mai mult in viata si deci trec anii pe nesimtitelea inteleg de ce motto-ul ‘live fast and die young’ e la fel de tendentious precum suna. In teorie pare aproape ideal insa practica necesita o tarie de caracter mai mare decat mine si un realism aproape infricosator. Caci nu-mi dau seama cand am ajuns la varsta de 22 de ani. Pentru unii sigur suna comic insa va spun ca eu, Sabrina, ieri eram in liceu si Delia ieri ma mangaia pe picior, explicandu-mi formulele de la matematica pentru ca atunci cand ma striga Marinescu in stilul tipic ‘Sece’ sau cand dicteaza o problema cu sictirul aproape jucaus de care numai el era capabil [SE CEre:] sa nu imi mai stea inima in loc. Va jur ca ieri fumam la gard, era primavara si cald, noi toti imbracati lejer dar inca decent, glumeam si ne calculam orele de la care puteam chiuli. Unele dintre cele mai permisive si optimiste decizii ale adolescentei mele. Ieri ne strageam intr-un cerc, ingramaditi si zgribuliti pentru a imparti cateva tigari, langa usile de termopan alb, in fiecare pauza, in bataia vantului taios al iernilor constantene. Ieri venea Gabi sa ma ia cu soferul in diminetile chinuite, purtand pijamalele inca sub haine, numarand orele, in clasa sau in Asterix pana puteam merge la ea acasa si a manca cartofii prajito-aburiti ai bunicii ei.
Ieri venea Bamse, proaspat trezit din somn, sa ma culeaga de la liceu in jurul orei 13.00 pm. Ieri ma certam cu Matei pentru randul la computer, eu cu dorinta de a sta pe mess, el de a juca wow.
Ieri l-am pierdut pe Whisky dar am castigat un imens gol in suflet.
Ieri am dezvoltat o mica alergie pentru ‘Trippin’ a lui Robbie Williams. Ieri m-ai sarutat pentru prima oara si mi s-au inmuiat genunchii. Ieri mergeam la meditatii la filosofie cu Irina, cel mai adesea cu Passatul lui don Cool.
Iata-ma totusi la 22 de ani in propriul apartament din centrul capitalei, usor afumata, tastand la acelasi laptop de pe care lucrez pentru noul si primul meu job.
Iata-ma acum adresandu-ma unei persoane pe care am remarcat-o pentru prima oara in fata curtii liceului candva la inceputul clasei a 12a si m a determinat sa intreb prima persoana aflata in vecinatatea mea stanga cine e tipul ala.
M-am uitat la tine si stiu ca am gandit ceva incadrabil in stilul replicii ‘hmmmm /: ) “ and that’s a good thing.
Stiu ca azi sunt aproape unde ma vedeam, gandindu-ma si debitand eu inca din scoala generala, dupa terminarea [teoretica] a facultatii si totusi nici macar aproape de ceea ce-mi imaginam.
Azi iti vorbesc aici pentru ca altfel nu stiu cum si vreau sa iti sugerez un exercitiu de imaginatie. Picture a future time and place where what you say is what you do, what you declare is what you mean, what you have is what you want, what happens is what you wished for, what you give is what you get only this time it’s all good. Crezi ca te-ai plictisi?
Imi place sa ma justific, atunci cand imi fac singura probleme si imi complic in mod inutil existenta, prin faptul ca fara drama m-as plictisi teribil. Plauzibila teorie dar aplicabila numai in singuratate. Experienta nu imi poate spune decat faptul ca nu stiu. Speculez but can you blame me? And if you do, do you think I care?
Intrebarea mea nu este daca esti de parere ca nu te-ai putea purta civilizat in pseudorelatia cu mine. Ci daca facand-o te-ai preface/ plictisi? Oare nu esti capabil sa te porti altfel decat inconsecvent si indiferent cu mine? Sau doar nu stii cum?
Nu cred in zodii pentru ca, din cate stiu eu, zodiacul dupa care ne ghidam noi in 2009 soon to be 2010 este completely outdated. In plus, exista diferente mari intre a intelege substanta unui lucru si a lua drept bune toate artificiile ce vin odata cu el. Neincrederea unui om in biserica, preoti etc nu spune absolut nimic despre devotamentul lui fata de ceea ce numim Dumnezeu. In aceeasi maniera faptul ca nu cred in ghicitul in stele nu inseamna ca nu remarc anumite trasaturi comune caracteristice oamenilor nascuti in aceleasi perioade ale anului.
Azi am citit pe Facebook cateva caracteristici ale berbecilor si pot spune sincer ca n-am putut contrazice marea majoritate a trasaturilor ilustrate de nu foarte scurta descriere.
„Aries people:
- are optimistic, independent, impulsive, playful, competitive, courageous, sometimes combative and always adventurous.
- have a tendency to leap before looking and to take risks that shock more cautious types. This is a very physically courageous sign, so it is not surprising that many Aries people gravitate toward risky professions such as the military, the police force, stunt work, sports, rescue work and racecar driving.
- are also emotionally courageous to the point of recklessness and will change their entire lives on a whim in order to follow some dream or romantic inclination.
- are accident-prone, not because they are clumsy but because they move quickly and impulsively. Aries people like to drive fast and many have an interest in extreme or high-impact sports. Aries people crave the adrenaline rush of novelty and will often take unnecessary risks in order to achieve it.
- are pioneering and entrepreneurial, willing to go to new places, try new things and start new projects. They often have trouble with authority and do better as their own bosses. They are good at self-promotion, which ensures that many succeed in their own businesses.
- are not particularly suited to detail work and prefer to implement big plans or start things and have others fill in the details. They are good at coming up with creative ideas on the spot
- have very low boredom thresholds and can lose interest in things quite easily. Thus, a career must provide lots of change, social interaction and excitement or the Aries will want to move on.
Aries is a very sociable sign. Aries people like to be around other people most of the time and seek out novel and exciting situations. They prefer people who challenge them intellectually and compete with them in some way, and they quickly grow bored and irritated with homebodies and cautious, timid types.
- think fast, move fast and talk fast (many of them are chatterboxes). They are not very patient, particularly with slow moving, slow speaking people. In fact, Aries is the least patient sign of the zodiac.
- are forceful and even aggressive when pursuing what they want, and willing to charge head first into conflict. They prefer to deal with problems immediately, head on, and will rarely avoid confrontation. This leads them to poke at and provoke some of the more avoidant types until they can implement some sort of catharsis in interpersonal situations. Aries people often have little respect for those who can’t put up a good fight.
- tend to be honest and forthright, almost to a fault at times. They are not subtle, and they have terrible tempers that are easily set off, though they are also quick to forgive. They often say and do things rashly that cause strife in their interpersonal relationships. A lack of tact can create problems. When bored, Aries people may pick fights simply to entertain themselves and fulfill their subconscious need for conflict.
The Aries paradox is a strange combination of selfishness and generosity. Aries people can be self-absorbed and self-centered at times, but this is also one of the most altruistic signs
- are usually quick to help those in need, even at great personal cost and risk. This, combined with the Aries propensity to take risks, leads many Aries people into the rescuing professions such as firefighter, paramedic, peacekeeper or coast guard.
- may turn their desire to help in another direction and get into the idealistic side of politics, working to change the system from within. Most Aries people have a strong interest in politics, though this may take the form of argument rather than action.
- tend to be fun, lively, playful and youthful. Many look younger than their chronological ages and most retain some childlike qualities throughout adulthood, both physically and psychologically.
Despite the emotional courage of this sign, Aries people are surprisingly sensitive and eager to please. Though they can be pushy and domineering or controlling at times, they are also idealistic, trusting, and in great need of reassurance. Aries people can be quite naïve, and others may take advantage of this
- do nothing by half-measures. Anything they choose to do, they do fully and completely. They are stubborn and generally refuse to accept defeat, even long after a situation has become untenable. They rarely stay down for long though, as this is a naturally optimistic sign that bounces back quickly from misfortune and strife. Aries people have a way of coming out on top in most situations.”
Sambata am realizat ca una din lectiile pe care voi fi nevoita sa le invat pe pamant este rabdarea iar asta in ciuda lipsei mele totale de chef.
Things are always changing, as fast as everything stays the same.
In fiecare zi, de cand am inceput sa lucrez, am cate o idee, cate un sentiment, cate o discutie care cere sa fie imortalizata si expusa pe blog. Dar in fiecare seara in care gasesc putin timp parca imi pierd toate cuvintele. Sau poate mi le fura cineva.
Si eu am furat atat de multe ‘lucruri’ altora incat e de inteles. Sanse, ocazii, sperante, libertati, timp, spatiu, zambete, lacrimi, nopti, energie, interes, dezinteres.
Drept sau injust, dam si luam, cerem si primim, pierdem si furam, abandonam si cautam, redorim si reluam. Si in toate aceste procese, poate in mijlocul lor, poate mult dupa ce s-au incheiat, poate un minut prea tarziu, poate cu o viata prea devreme incepem sa constientizam ca ne schimbam.
Putin probabil dar totusi ocazional aceste schimbari implica si evolutia individului in cauza. Indiferent, nu despre valentele acestei modificari vreau sa vorbesc.
‘Constat ca am inceput sa ma schimb’ spuneau Parazitii daca nu ma insel. Sau Bitza. Iar, adaug eu.
Sau ma regasesc in situatia debusolanta in care trebuie sa aleg intre doua modele de actiune opuse din principiu dar ambele conforme gandirii mele. Hedonista si impulsiva din mine vrea sa intervina, sa faca ceea ce simte si nu oricand ci chiar acum. Idealista si visatoarea din mine nu vrea sa forteze lucrurile ci ar prefer ca totul sa decurga in mod natural.
Claritatea situatiei e incontestabila dar acest fapt nu face lupta impotriva propriilor porniri mai usoara. Incapatanarea, ambitia si orgoliul imi ofera doza de sarcasm care imi spune ca optimismul meu va invinge. And that’s quoting Delia.
Am simtit mereu nevoia de lamuriri, incheieri, finaluri, deznodamanturi, adevaruri. I like knowing where I stand, how things stand, I like the freedom that saying everything gives me.
Am avut mereu credinta ca imi datorez mie insami pacea si impacarea ce rezulta din a face si a spune lucrurile pe care le simt. Ma simt incapabila sa nu fac ceea ce consider ca e necesar si totodata incapabila sa fac mai mult.
If you don’t create change, change will create you
So I choose patience, I choose strong will, I choose reality. I choose to interfere in the way things happen according to my wishes and needs but just enough to see if they go my way. When force is necessary for that to happen the best change available is trying something else. A reaction we want badly needs only the right elements, yet a reaction forced causes a blast that leaves nothing behind but broken pieces.
Patience is the ability to count down before you blast off.
Toate rotile care au contat vreodata se intorc iar acest lucru e consecinta inevitabila a Universului in care cred. Unele se intorc pentru a te purta pe noi meleaguri neexplorate si nebanuite de tine, biet ignorant. Altele vin cu viteza, te calca si te parasesc debusolat si ranit.
Toate gesturile urate si gratuite, toate ‘lectiile’ pe care le-ai servit diverselor persoane cu care ai avut contact, toate promisiunile – implinite sau nu – precum si toate declaratiile – false ori sincere – vor veni sa iti ofere a taste of your own medicine. Lasand la o parte lucrurile pe care trebuie sa le invatam din nastere si despre care am mai vorbit, exista si lectii pe care le abatem singuri asupra noastra.
Cu cat realizam asta mai repede, asumandu-ne vina si responsabilitatea pentru lucrurile care ni se ‘intampla’, cu atat mai repede vom putea influenta, poate chiar dicta tipul rotilor ce vin in directia noastra. Sigur ca aceasta abordare a problemei ne scapa de inutilul sentiment al neajutararii, al neputintei in ceea ce priveste propriile destine, dar in acelasi timp si de usurinta de a arunca vina asupra altcuiva. Cu toate acestea, prefer la orice ora din zi si din noapte aceasta teorie in detrimentul unei vieti predestinate si de necontrolat, cu exceptia unui liber arbitru figurant [in sensul ca isi face aparitia in mod pasager, nu ca are figuri].
So what happens in the end? In niciun caz nu pot trai cu impresia ca ma va astepta Cineva, atotstiutor, moralizator si judecator suprem, dorind sa imi ceara socoteala de pe o eventuala lista, suma a tuturor gandurilor, actiunilor si vorbelor mele, in urma careia sa imi decida viitorul infinit, toate astea in conditiile in care mi-a iertat deja toate pacatele de-a lungul vietii si spovedaniilor mele.
Nu mi-am format inca o parere exprimabila despre existenta, trasaturile si rolul Cuiva dincolo si dupa aceasta lume. Dar stiu cine este Dumnezeu pe Pamant. Ii spun Dumnezeu desi nu imi place in mod neaparat acest cuvant, dar ma fac mai usor inteleasa prin intermediul lui. Personal, l-as numi Universul si m-am hotarat asupra unei definitii in timpul unei discutii cu Delia.
Delia mi-a marturisit intr-o noapte ca in decursul unor recente rataciri emotionale si-a spus ca Dumnezeu nu are cum sa nu existe pentru ca, in lipsa lui, cum s-ar mai gasi sufletele? Si sufletele se gasesc, stie asta pentru ca timpul i-a demonstrat-o. Exista oameni that are here to stay and never leave no matter what.
Am convenit amandoua ca modul in care ni-l prezinta biserica, scoala, societatea etc. pe Dumnezeu e odios. Nu Dumnezeu e odios, ci simplul fapt ca suntem considerate oi ratacite in cautarea turmei. Nimeni nu este in masura sa imi explice mie cum si ce sa gandesc despre Dumnezeu, cum sa il simt si sa-mi dezvolt relatia cu el. Ba poate exista oameni care sa imi sugereze calea pentru a-l gasi, desi stiu ca el e chiar in interiorul meu, insa in niciun caz vreo institutie nu imi poate impune.
Consider ca exista un Dumnezeu si anume Iubirea, este tot ce exista mai bun si mai frumos, mai pur si mai selfless pe lume. This is God!
Sigur ca in momentele mele depresive gasesc un oarecare refugiu in nihilism dar asta nu ma impiedica sa vad Iubirea din jur, in timp ce in momentele de liniste sau extraz, cand Iubirea ma priveste in ochi, nu pot vedea urma de nihilism.
[refuz sa raspund eventualelor comentarii in contradictoriu. Nu incerc sa convertesc pe nimeni, practic nici nu am la ce, nici sa de-convertesc.]
Parca oamenii devin, cu cat inaintam mai mult in era aceasta tehnologica, din ce in ce mai prosti. Si cand spun asta vreau sa zic de fapt retardati emotional. Nu simt si nici nu isi pot imagina cum ar fi sa simta. De aceea simplifica totul, reinterpreteaza, reformuleaza si astfel rateaza esenta.
Neavand calitati de profesoara, rabdare sau interes, din partea mea pot sa ramana ratati.
Cine poate, intelege faptul ca lipsa dorintei de a ma marita nu implica singuratate. Siguranta pe care ti-o inspira un om nu reiese din numarul invitatilor de la nunta.
Sensibilitatea nu se calculeaza prin numarul de copii pe care ii faci.
Povestile de dragoste nu se desfasoara numai in maniera conventionala in care ni le prezinta societatea consumerista ori religia.
Cineva mi–a spus, pe un ton sfatuitor, nu demult ca daca am norocul sa gasesc omul alaturi de care mi-as petrece toata viata sa nu ezit in a-l lua de barbat si asta cat mai repede cu putinta.
Daca asa sta situatia prefer sa nu-l gasesc.
Daca este necesar sa semnez o nenorocita de hartie si sa dau prea multi bani, sa-mi macin prea multi nervi si sa-mi pierd prea mult timp pentru o petrecere prea scurta in care nici nu ma pot distra pentru ca sunt prea ocupata facand poze, atunci nu-mi ramane decat sa refuz politicos.
Daca in afara de munca constanta pe care o presupune mentinerea oricarei relatii trebuie sa il mai si ‘prind’ pe omul cu care sunt, sau, altfel spus, trebuie sa il pacalesc sa ma ia de nevasta atunci sincer, imi anunt toti viitorii prieteni inca de pe acum, cel putin pe cei care ma vor lua in calcul drept candidata pentru titulatura de Mrs. – incercarea moarte n-are. Incercati cu urmatoarea.
Cumva traiesc cu impresia ca doi oameni trebuie sa se ‘prinda’ reciproc in loc sa joace un teatru de papusi al carui act final reprezinta prinderea celuilalt intr-o capcana legala si aparent vesnica.
Cumva nu gasesc plauzibila scuza ca doi oameni plictisiti unul de altul si de traiul in doi sa purceada in a face copii pentru ca cineva trebuie sa ii ingrijeasca la batranete, pentru ca ei nu muncesc si fac bani doar in scopuri proprii, pentru ca asta e menirea pe pamant a unor soti.
In aceasta seara vorbele lui Adrian m-au atins mai mult decat o sa-si imagineze vreodata. Poate pentru el erau o simpla pledoarie ce ar tine-o oricui, un monolog repetat pentru a mia oara dar pentru mine ele reprezinta un adevar pe care il traiesc de prea mult timp si pe care il simt in mod neplacut pe piele asa cum simti apa de mare uscandu-se pe trup, in bataia soarelui – te strange, te jeneaza, te gadila enervant.
Adevarul lui 2009 este ca, cel mai adesea, oamenilor le e frica de intimitate pentru ca se tem sa nu decopere ca n-au nimic intim de impartasit, dincolo de cateva povesti si atingeri. Astfel se obisnuiesc si raman intepeniti intr-o rutina superficial pentru a se trezi in jurul varstei de 30 [la femei] – 40 [la barbati] ani ca au ‘copilarit’ destul si ca e timpul sa devina oameni seriosi si responsabili.
Poate din punct de vedere al societatii reusesc sa faca acest lucru, adica ca aleaga o femeie/un barbat cat de cat ok dupa criterii adanc si demult inradacinate, sa faca 1-2 copii pe care ii duc la scoala si la mall, sa cumpere, daca isi permit, o casa de vacanta, sa schimbe masina coupe cu una all road, sa nu mai frecventeze casino-uri, ci sa joace poker cu baietii acasa, sa nu se mai imbete sambata asa grav caci duminica nu isi permit sa fie mahmuri, fiind o zi de stat in familie.
In acelasi timp nu isi mai sterg mesajele incriminatorii din telefon pentru ca si-au luat un telefon separat, de care sotul/sotia nu stiu si pe care il tin in masina, pe silent.
Trec dintr-o extrema in alta: de la lipsa oricarei intimitati afective si lipsa oricarui sentiment de responsabilitate si atasament la una dintre cele mai mari resposabilitati posibile, aceea de a fi parinte si la lipsa totala a intimitatii fizice.
Nu stiu daca am mai marturisit asta dar eu ‘scriu’, adica imi notez gandurile si sentimentele atunci cand imi invadeaza creierul ascultator de muzica, oriunde apuc – in word, in telefon, in agenda. Mai apoi le pun cap la cap daca fac sens, adaug melodia care ma bantuie in acel moment si apas post entry.
E doar atat de nesimplu si de aceea este un process adesea amanat.
Ei bine, in aceasta seara in timp ce, printre altele, aberam gratios in word gasesc pe net urmatorul strigat de ajutor, postat pe un site pamfletar:
My boyfriend wants out of the relationship we’ve built between us. He says that I’m “everything he ever asked for because I don’t play mind games, I cook like a gourmet chef, have a sexual appetite like no other woman, and take care of him better than his own mother” – seriously, he said this. But he just isn’t ready to be in a committed relationship – after we’ve lived together for a year. So, after I walked out on him after the 1st, I want to know, what’s your advice for what I should do about the next guy I date? What games should I know that other women play in order to catch and keep a man? –Alexia
Raspunsul editorului:
Alexia,
Well, here is the problem. You remind him of his mother, and what man wants that when he is trying to climax? The sex may be good, but I’m sure it’s psychologically draining. Next time around, try being like their sexy cousin instead of the mother.
Ha ha.
Raspunsul meu:
Ce-ar fi sa incetezi pe parcursul sau macar la inceputul urmatoarei relatii sa fii proasta? Ce-ar fi sa-i dai sansa urmatorului tau iubit sa te prinda el pe tine? Ce-ar fi sa realizezi ca daca n-o face inseamna ca alergi prea repede pentru el si ca este deci un moscait? Pentru ca in ciuda aparentelor tu nu te arunci in gol ci mergi pe drumul tau.
